Quantcast
Channel: Camera de Comert si Industrie Bacau
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3119

REVISTA PRESEI ECONOMICE – 29 octombrie 2015

$
0
0

Agerpres, preluat de Economica.net: MADR: Comisia Europeană ar putea aproba noul Program Operaţional pentru Pescuit până la mijlocul lunii noiembrie

Comisia Europeană ar putea aproba, până la mijlocul lunii noiembrie, Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POP-AM) 2014-2020, iar în aceste condiţii România va deschide o primă măsură până la finele acestui an, a declarat pentru AGERPRES secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), George Turtoi.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Afacerile Agricola Bacău avansează cu 4,5%. Divizia de magazine are scăderi de 16%

Afacerile la nouă luni ale grupului Agricola Bacău au crescut cu 4,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 482,9 milioane de lei, susţinute de o parte din divizii, respectiv de vânzările de carne de pasăre, salamuri crud-uscate, semipreparate din carne şi ready-meals.

La polul opus, divizia de magazine are vânzări în scădere cu 16%, tot pe un trend decendent găsindu-se şi diviziile de creştere a porcinelor şi creştere a vacilor pentru lapte. Principala activitate a grupului Agricola este însă procesarea de carne de pui, piaţă pe care este unul dintre principalii jucători.

             Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Joi: Cotatia petrolului isi accentueaza scaderea

Cotatia “aurului negru” este pe rosu joi dimineata pe bursele asiatice, investitorii fiind preocupati de posibiltatea cresterii dobanzii cheie in SUA, evocata miercuri de seful Federal Reserve, scrie AFP.

Pretul petrolului urcase miercuri dupa ce cifrele oficiale au aratat ca rezervele americane de petrol au crescut mai putin decat estimau analistii pietei. Dar, scumpirea petrolului nu a fost de durata, dupa ce Rezerva Federala a spulberat sperantele investitorilor ca dobanda cheie va ramane pana in martie la cel mai mic nivel din istorie.

             Citeste mai mult…

Bursa.ro: A DOUA CONVOCARE AG : BVB nu trece la sistemul dualist de conducere

Bursa de Valori Bucureşti nu va trece la sistemul dualist de conducere, întrucât Adunarea Generală a Acţionarilor nu s-a ţinut nici astăzi, la a 2-a convocare. La şedinţă au fost prezenţi acţionari cu o deţinere cumulată de 21,44%, cvorumul necesar fiind de minim 50%.

             Citeste mai mult…

Economica.net: Transgaz va construi o conductă de 200 de milioane de euro. Miliarde de metri cubi de gaze vor pleca spre UE.

Conducta Băcia-Haţeg-Horia, odată operaţională, în 2023, va dubla capacitatea de tranzit de gaze dintre România şi Vest. Aproape opt miliarde de metri cubi de gaze ar putea trece anual de o parte şi de alta a graniţei de Vest. O bună parte ar putea fi gaze extrase din Marea Neagră.

Transgaz va construi o conductă de 220 de kilometri şi 190 de milioane de euro care va dubla capacitatea transfrontalieră între sistemele de transport de gaze ale României şi Ungariei, potrivit unui document de pe site-ul companiei. Luând în calcul capacităţile actuale existente, noul gazoduct va permite schimburi anuale de circa opt miliarde de metri cubi.

            Citeste mai mult…

Economica.net: Scandalul facturilor în avans. GDF Suez spune că a revenit oficial la factura lunară, dar “Relaţii cu Clienţii” încă nu ştie

Modificarea soft-urilor de facturare pentru a tarifa doar consumul lunar de gaze al clienţilor a fost făcută din 26 octombrie. Luna noiembrie va aduce cu sine o factură simplă, strict cu consumul curent, nu şi cu o tarifare pe două luni înainte, practică pentru care GDF Suez (ENGIE) a luat amendă. Operatorii de call center de la Relaţii cu Clienţii ai furnizorului continuă însă să anunţe consumatorii că sistemul “3 Facturi în 1″ este încă în vigoare.

GDF Suez (ENGIE) a revenit la sistemul lunar de facturare a consumului clienţilor săi casnici, renunţând la “3 Facturi în 1″, care tarifa trei luni odată, luna curentă, plus un estimat pe următoarele două luni. Într-un răspuns adresat ECONOMICA.NET, furnizorul de gaze pentru jumătatea de sud a ţării precizează că soft-ul de facturare a fost modificat încă de luni, 26 octombrie, la o săptămână după ce ANRE a amendat compania cu 100.000 de lei şi a somat-o să înceteze de îndată cu această practică.„Sistemul a fost modificat începând de luni 26.10.2015. Ciclul de facturare este lunar. compania revine la modelul iniţial de expediere a facturii de gaze naturale în fiecare lună”, este răspunsul GDF Suez.

              Citeste mai mult…

Capital.ro: Iată de ce preţul petrolului se prăbuşeşte din nou

Rapoartele privind câştigurile în cel de-al treilea trimestru au început să fie date publicităţii, iar cifrele par să fie slabe. Rezultatele companiei British Petroleum a scos faptul că profiturile sale au scăzut cu 40% față de trimestrul al treilea din 2014, dar au crescut, de asemenea cu 500 de milioane de dolari din trimestrul al doilea al acestui an, scrie portalul de ştiri Business Insider.

BP a declarat că şi-a calculat proiecţia până în 2017 la un preţ de 60 de dolari barilul și că-şi va alinia operațiunile pentru a se potrivi cu această prognoză. Gigantul petrolier britanic îşi reduce de asemenea planurile de cheltuieli, cu așteptări potrivit cărora cheltuielile de capital vor scădea la 19 miliarde de dolari în 2015, apoi până la 17, urmând să ajungă la 19 miliarde de dolari la an, în 2017. Acum un an, compania a planificat privind cheltuielile de la 24 la 26 miliarde de dolari în 2015.

               Citeste mai mult…

Digi24: Statul nu va vedea mai mulţi bani pentru gazele şi petrolul extrase din România

Ce nu au recunoscut guvernanţii spun răspicat petroliştii: statul nu va vedea mai mulţi bani pentru gazele şi petrolul extrase din România. Deşi a întârziat cu doi ani recalcularea redevenţelor plătite de companii pentru resursele naturale, Guvernul se pare că a renunţat la ideea să pună taxe mai mari companiilor, în condiţiile în care acum preţul ţiţeiului este mult mai mic.

Actualul nivel de redevenţe nu va fi schimbat, spun reprezentanţii companiilor petroliere, chiar dacă ar fi trebuit modificat încă de anul trecut. Va rămâne cel mult 13,5% din valoarea resurselor, în funcţie de dimensiunea zăcământului.

              Citeste mai mult…

Digi24.ro: Complexul Energetic Oltenia se constituie parte civilă în procesul lui Victor Ponta

Complexul Energetic Oltenia e şi el parte în procesul în care e judecat premierul Victor Ponta. Juriştii din compania de stat încearcă să obţină din acest proces paguba pe care procurorii spun că ar fi suferit-o complexul din contractele cu firma de avocatură Dan Şova.

Hotărârea a fost luată la o lună de la declaraţiile făcute la Digi24 de procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, care afirmase că nu e normal ca o instituţie publică privitor la care sunt suspiciuni că ar fi fost fraudată să nu se constituie parte civilă. „Statul ar putea fi prejudiciat prin această inactivitate”, preciza şeful DNA, făcând referire la faptul că, deşi prejudiciat, CE Oltenia nu comunicase dacă se constituie parte civilă în dosarul în care au fost trimişi în judecată Victor Ponta şi Dan Şova.

                Citeste mai mult…

Jurnalul.ro: Liberalizarea pieţei gazelor, ȚEAPĂ pentru consumatori

Liberalizarea pieţei gazelor naturale a început în 2001, iar după 14 ani constatăm că una ni s-a promis atunci, şi alta s-a întâmplat. Preţul s-a dublat în ultimii 10 ani, consumul s-a redus drastic, iar pe piaţa reglementată preţul a ajuns mai mare decât pe piaţa concurenţială, la consumatori comparabili, deşi este subvenţionat.

              Citeste mai mult…

Jurnalul.ro: Motorina scumpă, gaură la buget de 570 milioane euro

Toate TIR-urile care aduc sau duc marfă din România sau cele care tranzitează ţara alimentează în afară, în Bulgaria, Ungaria sau chiar în Austria. La fel şi autocarele care fac transport de persoane în Europa. Statul român pierde anual peste o jumătate de miliard de euro din cauză că menţine preţul la motorină peste cel din ţările din regiune.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Preşedintele CNADNR, avocaţi, ingineri şi un pensionar concurează pentru boardul Transelectrica

Şapte candidaţi îşi dispută cele două posturi libere din Consiliul de Supraveghere al Transelectrica (simbol bursier TEL), poziţie remunerată cu 3.900 lei (880 de euro), dar unde bonusurile anuale pot ajunge la 10.000 de euro brut.

Doar statul şi SIF Moldova şi-au înaintat propunerile de candidaţi până la data limită de 26 octombrie. Acţionarii vor alege doi membri pentru a aduce boardul în formula completă de şapte persoane în AGA din 9 noiembrie.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: Alro Slatina: Ţintim ca o treime din producţie să provină din reciclarea deşeurilor

Producătorul de aluminiu Alro Sla­tina (simbol bursier ALR), controlat de grupul Vimetco, vrea ca în cel mult patru ani reciclarea deşeurilor să îi aducă o treime din pro­ducţia totală. Strategia îi va îmbunătăţi marja de profit în contextul preţurilor scăzute la metale şi materii prime.

Alro a obţinut anul trecut prin reprocesarea deşeurilor 35.000 tone de aluminiu, sau 10% din producţia totală. Obiectivul companiei este de a mări capacitatea secţiei de reciclare până la 100.000 de tone anual, adică 30% raportat la producţia totală de anul trecut, de circa 340.000 tone.

               Citeste mai mult…

Zf.ro: Creşteri pe linie pentru toţi indicatorii din electricitate: 2015, un nou an record pentru piaţa energiei?

Prima jumătate a anului a venit cu creşteri pe toate segmentele pieţei de energie, producţia, exporturile şi consumul intern fiind caracterizate prin evoluţii pozitive, arată datele publicate în cel mai recent raport întocmit de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.

Totodată, şi rapoartele publicate de bursa de energrie OPCOM arată o revenire a preţului electricităţii, lucru care poate fi pus pe seama unei revigorări a consumului, dar şi pe o pondere mai generoasă a energiei termo, pe fondul unui an hidro mai puţin favorabil.

              Citeste mai mult…

Zf.ro: ArcelorMittal Galaţi sfidează preţul în scădere al oţelului şi reuşeşte să îşi reducă de 4,6 ori pierderile în primul semestru

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi, controlat de grupul ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din lume, a reuşit să îşi reducă pierderile în primul semestru la 71,8 mil. lei (16,3 mil. euro), de la rezultatul negativ de 330,6 mil. lei din perioada ianuarie-iunie 2014, chiar dacă preţul internaţional al oţelului a fost în scădere. Combinatul este pe pierderi de şase ani şi a avut profit în doar trei din ultimii zece ani, respectiv în perioada 2006-2008.

Dacă la începutul anului, o tonă de oţel costa 480 dolari, potrivit datelor Bursei Metalelor din Londra, în septembrie se comercializa cu 108 dolari. Comparativ cu septembrie 2014, când o tonă de oţel era cotată în medie la 460 dolari, preţul este mai mic de peste patru ori.

                Citeste mai mult… 

Bursa.ro: GREENPEACE: “Nuclearelectrica trebuie să dovedească publicului fezabilitatea Unităţilor 3 şi 4″

Greenpeace susţine că firma Candole Partners a realizat studiul privind costurile uriaşe ale proiectului de la Cernavodă fără influenţa sa, pe baza datelor disponibile publicului.

ONG-ul Greenpeace susţine că studiul care arată că investiţia în Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă nu este fezabilă reprezintă “o analiză obiectivă şi faptică, nu o opinie”, răzpunzând, astfel, afirmaţiilor conducerii Nuclearelectrica.

               Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Hunedoara: Conducerea sindicatului “Muntele” solicită o piață reglementată a energiei; greva foamei suspendată

Creșterea veniturilor Complexului Energetic Hunedoara (CEH) reprezintă una dintre soluțiile de redresare a situației financiare a CEH pe care Sindicatul “Muntele” o are în vedere pentru a fi propusă conducerii Ministerului Energiei, în cadrul unei întâlniri programată joi, la București, între cele două părți.

Sindicaliștii susțin însă că pentru majorarea încasărilor este nevoie de o piață reglementată a energiei care să-i includă pe producătorii de energie electrică pe bază de cărbune și care să ofere un preț ce acoperă costurile de producție.

                Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Mihaela Mitroi (PwC): România intră într-o zonă de competitivitate prin reducerea impozitului pe dividende

România intră într-o zonă de competitivitate prin reducerea impozitului pe dividende la 5%, a declarat, joi, într-o conferință de specialitate, Mihaela Mitroi, partener PwC.

“Suntem în frumoasa situație în care vom avea un impozit pe dividende de 5%. Suntem extrem de interesați să distribuim dividendele începând cu anul viitor pentru că de atunci se aplică reducerea impozitului pe dividende la 5%, deci vrem să distribuim cu 1 ianuarie 2016 și suntem interesați să folosim facilitatea cât mai benefic”, a spus Mitroi.

              Citeste mai mult…

Agerpres.ro: CE: România a făcut progrese, dar deficitul de colectare a TVA este printre cele mai mari din UE

Comisia Europeană a constatat că România a înregistrat progrese în ultimii ani în ceea ce privește mixul de taxe și reforma ANAF, dar are încă probleme cu colectarea taxelor, în special la TVA, deficitul de colectare în acest caz fiind printre cele mai mari din Uniunea Europeană, a declarat joi Carmen Mărcuș, analist de politici economice în cadrul Reprezentanței Comisiei Europene în România.

“Evaluarea Comisiei este că s-au înregistrat progrese în ultimii ani în ceea ce privește mixul de taxe și reforma în curs a ANAF, dar colectarea veniturilor rămâne scăzută în continuare iar deficitul de colectare a TVA este printre cele mai mari din UE”, a spus Carmen Mărcuș în cadrul unei conferințe pe teme de conformare fiscală.

             Citeste mai mult…

Digi24.ro: Banca Mondială: O firmă medie din România plătește taxe de 42 la sută din profit

Şi cu bani mulţi daţi la stat, şi cu timp pierdut pentru plata taxelor. Nu e uşor să faci afaceri în România, este concluzia unui studiu al Băncii Mondiale. Mai bine de 40 la sută din profitul unei firme se duce la stat, în vreme ce patronul petrece aproape o săptămână dintr-un an ca să-şi achite toate dările. Cele mai împovărătoare sunt taxele pe muncă.

            Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%. Am ajuns in situatia de a ne bucura pentru ceva ce era normal sa se intample

Conform Legii 227/2015 privind Noul Cod fiscal, publicata in MOf nr 688 din 10 septembrie 2015, impozitul pe dividende ar fi trebuit sa scada de la 16% la 5% incepand cu 1 ianuarie 2017. Tot de la acea data, pentru dividende se va datora si contributia la sanatate (CASS) de 5,5%, chiar daca persoana care le obtine obtine si alte venituri. In prezent, impozitul pe dividende este de 16% si nu se datoreaza CASS daca persoana fizica obtine si alte venituri (salarii, PFA, chirii etc).

Conform OUG aprobate marti, 27 octombrie 2015, in Sedinta de Guvern, impozitul pe dividende va scadea la 5% incepand cu 1 ianuarie 2016, fata de 2017 cum se convenise initial. Si o alta veste buna ar fi faptul ca in anul 2016 in continuare NU se va datora CASS daca persoana obtine si alte venituri. Astfel, estimam ca o mare parte dintre asociati/actionari vor profita de aceste masuri si vor distribui o mare parte din profiturile obtinute in anii precedenti ca dividende.

               Citeste mai mult…

Zf.ro: Spirits Europe: Ţările din est sunt cele care se confruntă cu o evaziune mare în industria alcoolului

Paul Skehan, directorul general al Spirits Europe, organizaţie care reuneşte asociaţiile de producători din 32 de ţări şi 8 multinaţionale din industria băuturilor spirtoase, spune că majorarea accizelor la alcool aduce cu sine creşterea pieţei negre şi nu înseamnă neapărat mai mulţi bani la bugetul de stat.

             Citeste mai mult… 

Mediafax.ro: PwC: Noile reglementări fiscale trebuie însoţite de noi reforme şi investiţii în infrastructură

Noile reglementări fiscale nu sunt suficiente pentru îmbunătăţirea semnificativă a economiei, fiind necesare continuarea reformelor structurale şi accelerarea investiţiilor în infrastructură, potrivit companiei de consultanţă şi audit PwC.

“Suntem în faţa unui nou început din punct de vedere fiscal, însă măsurile fiscale singure nu sunt suficiente pentru a repune România în mod durabil pe o traiectorie de creştere. Va fi totodată nevoie de continuarea reformelor structurale şi de accelerarea investiţiilor în infrastructură pentru a putea construi economia performantă pe care ne-o dorim cu toţii”, a declarat Mihaela Mitroi, liderul departamentului Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România, într-un comunicat.

            Citeste mai mult…

Gandul.info: Cum au ajuns 8.000 de români SUSPECŢI pe lista neagră a Fiscului. DETALIUL LEGAL care a dispărut din comunicatele ANAF. „O lege greu de aplicat dă naştere la abuzuri”

Aproape 8.000 de români au ajuns pe lista neagră a Fiscului, fiind declaraţi suspecţi şi încadraţi în categoria persoanelor cu „risc fiscal ridicat” şi vor ajunge să le dea explicaţii inspectorilor ANAF şi să justifice diferenţele dintre venituri şi cheltuieli. Fiecare nu şi-ar fi declarat anual, din calculele Fiscului, peste un milion de lei – 220.000 de euro – în perioada 2011-2013, însă problema este că momentul de referinţă este 2011, fără a se ţine cont de patrimoniul de până atunci.

           Citeste mai mult…

Gandul.info: DETALIUL pe care Ponta l-a „UITAT” la rectificarea bugetară. Unde au dispărut banii pentru reducerea CAS

Reducerea CAS nu apare în proiectul de rectificare a bugetului pe 2014. Mai mult, Guvernul a ”prins” în forma actuală a proiectului veniturile suplimentare din taxa pe stâlp, cele care ar fi trebuit să acopere gaura de 850 de milioane de lei generată de reducerea contribuţiilor din octombrie. Prin urmare, dacă reducerea CAS va fi aplicată, aşa cum promite executivul, măsura nu are acoperire în bugetul actual. Avertizările aparţin Consiliului Fiscal care atrage totodată atenţia că rectificarea este uşor negativă, nu pozitivă, cum a fost prezentată de premier. Mai exact, o serie de modificări contabile au majorat artificial veniturile care, în esenţă, au fost revizuite în scădere cu 128 de milioane de lei. Un alt aspect semnalat de Consiliu este scăderea eficienţei colectării, evidentă la o trecere în revistă a sumelor încasate efectiv şi cele propuse în programul pe anul în curs.

          Citeste mai mult…

Jurnalul.ro: Guvernul pregăteşte o bancă de dezvoltare

Banca de Dezvoltare, un proiect aflat la Ministerul Finanţelor, este aproape gata, iar acesta va trebui discutat la nivel de Guvern, după care trebuie să devină operaţional, a declarat, ieri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, cu ocazia lansării Topului Naţional al Firmelor Private din România – Top 2014.

          Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Ponta: Transparența e întotdeauna alegerea corectă pentru un guvern

Premierul Victor Ponta a afirmat miercuri la Summitul Global pentru o Guvernare Deschisă că transparența este, în orice situație, alegerea corectă pentru un guvern și că oamenii sunt gata să ierte greșelile guvernanților câtă vreme aceștia arată că sunt transparenți și nu vor decât să conducă bine.

          Citeste mai mult…

Zf.ro, preluat de News.ournet.ro, Stiri.astazi.ro: Un grup german construieşte la Sibiu o fabrică de sisteme de răcire

Grupul german Guntner, cu o experienţă de peste opt decenii în producţia de sisteme de răcire, va deschide o fabrică de 18.000 mp la Sibiu, în care va începe să producă în primăvara anului viitor.

Reprezentanţii Camerei de Comerţ din Sibiu, citaţi de presa locală, au spus că investiţia în noua unitate de pro­duc­ţie depăşeşte 20 de milioane de euro, iar numărul de an­gajaţi ai acesteia va fi de circa 130. Contactaţi de ZF, nici reprezentanţii Primăriei din Sibiu şi nici cei ai Camerei de Comerţ din Sibiu sau ai companiei nu au răspuns solicitării pri­vind valoarea investiţiei şi nu­mărul de salariaţi.

            Citeste mai mult…

Economica.net: Kaufland în România pentru următorii ani: vor să depăşească 150 de magazine

Retailerul german Kaufland, liderul comerţului alimentar din România, are în plan ca, pe termen lung, să ajungă la peste 150 de magazine în ţara noastră. Analiştii spun că planul lor este perfect viabil.

Retailerul german Kaufland, numărul unu pe piaţa comerţului alimentar din România, îşi va continua agresiv expansiunea şi în următorii ani, sunt de părere analiştii Planet Retail consultaţi de ECONOMICA.NET. Până în 2020, reţeaua de hipermarketuri ar putea ajunge la 158 de unităţi, în condiţiile în care la ora actuală compania operează 104 unităţi la nivel local. Ultima inaugurare a Kaufland a avut loc săptămâna trecută, la Sibiu, aceasta fiind a doua deschidere din acest an. În 2014 însă, retailerul german a inaugurat 13 magazine şi a reuşit să fie primul operator de hipermarketuri din România care depăşeşte pragul de 100 de magazine. Pentru finalul acestui an sunt anunţate alte trei unităţi, la Arad, Timişoara şi Brăila, în timp ce în 2016 compania va deschide cel puţin patru hipermarketuri.

             Citeste mai mult…

Economica.net: Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 5,2% în primele 9 luni

Peste 30.500 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost eliberate în primele nouă luni ale acestui an, în creştere cu 5,2% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Numărul autorizaţiilor de construire a crescut în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+504 autorizaţii), Nord-Est (+467), Sud-Muntenia (+407), Nord-Vest (+324), Vest (+113) şi Sud-Vest Oltenia (+39). Scăderi ale numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale au fost înregistrate în regiunile de dezvoltare Centru (-203 autorizaţii) şi Bucureşti-Ilfov (-143).

            Citeste mai mult…

Capital.ro: EXCLUSIV NEPI s-a angajat să cumpere 12 ha de teren în Râmnicu Vâlcea de la foştii acţionari BelRom

Fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) a semnat un precontract de achiziţie a 12 hectare de teren din Râmnicu Vâlcea cu foştii acţionari ai BelRom, potrivit lui Alex Morar, CEO-ul companiei cumpărătoare. Tranzacţia este estimată la circa 10 mil. euro, conform calculelor Capital.

NEPI intenţionează să construiască aici un nou parc de retail. Proiectul va intra în concurenţă cu River Plaza Mall al portughezilor de la Sonae Sierra şi cu Winmarkt al grupului italian IGD.

           Citeste mai mult…

Capital.ro: Deficitul de muncitori calificaţi blochează apariţia de fabrici noi

Forţa de muncă ieftină este, de multe ori, principalul argument al celor care promovează atragerea capitalului străin în România. Totuşi, costul calificării muncitorilor români ridică semne de întrebare în privinţa profitabilităţii unor fabrici noi, spune reprezentantul local al liderului mondial în producţia de materiale pentru construcţii, Saint-Gobain.

Costurile cu forţa de muncă din Bucureşti sunt cu circa 20% mai scăzute decât cele din Varşovia şi Bratislava şi cu 15% sub cele din Praga, ceea ce face din România una dintre cele mai bune destinaţii de investiţii, arată o analiză realizată recent de compania de consultanţă în management Hay Group România. Astfel de statistici sunt prezentate frecvent investitorilor care vor să se extindă în regiune, însă lipsa personalului calificat frânează atragerea lor.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: Efervescenţă în sectorul rezidenţial. Se încinge piaţa imobiliară în Bucureşti: numărul locuinţelor livrate, mai mare cu 50% ca în 2008

În primele şase luni au fost construite 4.800 de locuinţe noi în Bucureşti, dublu faţă de câte locuinţe au fost livrate în Moldova.

Capitala şi zona limitrofă din judeţul Ilfov rămân printre puţinele puncte pe harta naţională care au reuşit să bată vârfurile atinse în perioada 2007-2008 la capitolul locuinţe noi livrate în piaţă, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Institu­tul Naţional de Statistică.

             Citeste mai mult…

Bursa.ro: VIOREL GAFIŢA, PREŞEDINTE ROMELECTRO: “Investiţiile din energie, reduse simţitor, din cauza indeciziei autorităţilor”

Motivul real pentru care investiţiile din sectorul nostru energetic s-au redus simţitor începând din 2009 este indecizia autorităţilor şi nicidecum criza financiară sau scăderea consumului de energie, ne-a declarat Viorel Gafiţa, preşedintele Romelectro. Grupul a investit în microhidrocentrale la Voineasa şi într-o centrală de cogenerare în Buzău, iar domnul Gafiţa nu exclude o creştere a investiţiilor proprii pe viitor, dar ne-a spus că în prezent Romelectro dă prioritate extinderii pe pieţe externe. Oferta companiilor din grup merge în multe ţări din Africa sau Orientul Mijlociu, la societăţi de energie electrică ce se ocupă şi de furnizarea apei potabile sau la societăţi industriale care şi-au construit propriile surse de energie la valori de mii de MW instalaţi, după cum ne-a spus domnia sa. Preşedintele Romelectro susţine că autorităţile noastre nu sprijină suficient capitalul românesc, dar ne-a spus că nu şi-a pierdut speranţa deblocării investiţiilor din sectorul nostru energetic.

            Citeste mai mult…

Digi24.ro: Război între pariori, site-urile ilegale și stat

Se încinge războiul între jucători, site-urile de pariuri şi stat. Oficiul pentru Jocuri de Noroc a dat primele amenzi, în valoare de cinci mii de lei, celor care au jucat pe platforme declarate ilegale. Mulţi pariori vor să dea în judecată site-urile, pentru că nu i-au anunţat ca le-a fost retrasă licenţa, deci că sunt în ilegalitate. Iar cel mai mare site încearcă să scape de procese într-un mod original – îi încurajează pe utilizatori să dea statul în judecată, pentru a obţine anularea amenzilor, și le asigură asistenţă juridică gratuită.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: Relevance: 15% din venituri vor veni din proiecte de big data în 2016

Relevance Management, companie locală specializată în implementarea de soluţii software de business intelligence (BI), anticipează creşterea ponderii proiectelor de big data la 15% în următorul an, pe fondul semnării unui parteneriat pentru reprezentarea pe piaţa locală a firmei americane DataStax. Anul trecut, Relevance a avut afaceri de circa 580.000 euro, în creştere cu 65% faţă de 2013. „Companiile care vor să integreze soluţii DataStax trebuie să facă o investiţie de câteva zeci de mii de euro. Nu putem menţiona un preţ exact, pentru că implementarea unei soluţii big data pe platforma DataStax depinde foarte mult de scopul pentru care este construită şi de volumul de date pe care trebuie să îl gestioneze respectiva soluţie”, a explicat Ionuţ Toader, managing partner la Relevance Management.

            Citeste mai mult…

Economica.net: Liber la importurile de organisme modificate genetic. Parlamentul UE a respins introducerea interdicţiilor naţionale

Parlamentul European a respins proiectul de lege prin care  fiecare stat membru UE ar fi avut libertatea să restricționeze sau să interzică vânzarea sau utilizarea pe teritoriul său a unor alimente umane sau animale bazate pe organisme modificate genetic (OMG) aprobate de UE.

Statele membre nu vor putea restricţiona sau interzice vânzarea sau utilizarea pe teritoriul său a unor alimente umane sau animale bazate pe organisme modificate genetic (OMG) aprobate de UE. Acesta este mesajul pe care l-au transmis astăzi, 28 octombrie, europarlamentarii prin votul negativ pe care l-au dat proiectului de Regulament prin care se dorea acordarea unei mai mari autonomii statelor membre în această problemă delicată.

           Citeste mai mult…

Economica.net: Consiliul ASF a aprobat proiectul de modificare a regulamentului CNVM privind vânzarea în lipsă

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în şedinţa de miercuri, proiectul de modificare a regulamentului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) privind vânzarea în lipsă şi anumite aspecte ale tranzacţiilor cu instrumente swap pe riscul de credit, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, Consiliul ASF a aprobat publicarea pe site-ul instituţiei, în vederea consultării publice, a proiectului de regulament privind regimul juridic al garanţiilor reale constituite asupra instrumentelor financiare.

            Citeste mai mult…

Economica.net: Iohannis: România trebuie să menţină un cadru de colaborare cu FMI

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că România trebuie să menţină un cadru de colaborare cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), în contextul în care majoritatea investitorilor privesc relaţia cu FMI ca un indicator de stabilitate.

‘Sunt conştient de faptul că marea majoritate a investitorilor privesc relaţia dintre România şi Fondul Monetar Internaţional drept un indicator de stabilitate. După cum ştiţi, programul a expirat în septembrie 2015, fără o evaluare finală favorabilă din partea FMI, ceea ce a ridicat semne de întrebare cu privire la voinţa Guvernului de a implementa reformele structurale asumate. România trebuie să menţină un cadru de colaborare cu FMI şi să acţioneze responsabil fără ca stabilitatea macroeconomică să fie afectată’, a susţinut Iohannis în mesajul transmis cu ocazia evenimentului ‘2015 Analyst and Investor Days’, care a fost prezentat de consilierul prezidenţial Dan Mihalache.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Eficientizarea resurselor publice și noua lege a achizițiilor, principalele teme de discuție la Forumul Achizițiilor Publice

Noua lege a achizițiilor publice și eficientizarea resurselor publice reprezintă principale teme de discuție la Forumul Achizițiilor Publice, ce se va desfășura joi, la Palatul Parlamentului.

La eveniment au fost invitați ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, secretarul de stat, ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Sirma Caraman, președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Roxana Mînzatu, președintele Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Bogdan Lehel Lorand și șeful Departamentului pentru Lupta Antifraudă, Andrei Chendi.

           Citeste mai mult…

Ziare.com:   Salariile de baza pentru personalul din invatamant cresc cu 15% din 1 decembrie

Salariile de baza pentru personalul didactic, didactic auxiliar si nedidactic din unitatile de invatamant preuniversitar de stat, institutiile de invatamant superior de stat, inspectorate scolare, minister si unitati subordonate vor creste, din 1 decembrie, cu 15 la suta, potrivit unui proiect MECS.

Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice (MECS) a lansat in dezbatere publica Ordonanta de Urgenta pentru completarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2015, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice.

         Citeste mai mult…

Hotnews.ro: NU este rentabil ca o microintreprindere sa angajeze pe cineva “doar pe hartie”, pentru a beneficia de un impozit pe venit redus

In prezent, pot fi microintreprinderi firmele care obtin venituri pana in plafonul de 65.000 de euro, cu anumite restrictii la obiectele de activitate. Ordonanta aprobata in Sedinta de Guvern din 27 octombrie majoreaza acest plafon la 100.000 de euro. De asemenea, se aduc modificari la cota de impozitare utilizata de o microintreprindere, aceasta fiind 1% pentru microintreprinderile care au peste 2 salariati, inclusiv; 2% pentru microintreprinderile care au un salariat si 3 % pentru microintreprinderile care nu au salariati. Bineinteles ca o reducere a cotei de impozitare este binevenita. Ce dorim sa subliniem este faptul ca NU este rentabil ca o microintreprindere sa angajeze pe cineva “doar pe hartie”, pentru a putea beneficia de un impozit pe venit redus.

           Citeste mai mult…

Hotnews.ro: A aparut in Monitorul oficial Ordonanta Guvernului care reglementeaza calculul taxei de autorizare a constructiilor si posibilitatea primariilor de a se imprumuta pentru livrarea energiei termica in sezonul rece

In Monitorul oficial de miercuri a fost publicata o ordonanta ce modifica diverse acte normative, reglementarile fiind foarte variate: incepand cu reformularea bazei de calcul pentru plata taxei de autorizare a constructiilor si pana la crearea cadrului normativ pentru autoritatile administrativ teritoriale ce pot sa se imprumute la trezoreria statului pentru finantarea livrarilor de energie termica din sezonul rece.

           Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Tichete de masă pe suport electronic, din 23 octombrie

“Sodexo este astfel emitentul cu cea mai mare reţea naţională de comercianţi parteneri autorizat să emită tichetele de masă pe suport electronic, cel mai nou beneficiu extrasalarial pe care angajatorii îl pot oferi angajaţilor lor”, se arată într-un comunicat al companiei.

          Citeste mai mult…

Bursa.ro: VALENTIN LAZEA, ECONOMIST-ŞEF BNR: “Stabilitatea macroeconomică riscă să fie periclitată de măsuri populiste”

Ţara noastră a ajuns deja la un grad ridicat de stabilitate macroeconomică, ce riscă să fie periclitată de măsuri populiste de genul facilităţilor fiscale, a spus, ieri, Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR).

Potrivit domniei sale, este nevoie ca ţara noastră să treacă pe plus cu contul curent. Economia autohtonă trebuie să se dezvolte prin creşterea exporturilor şi a investiţiilor, nu prin consumul intern, care riscă atât deteriorarea contului curent şi dificultatea finanţării acestuia, cât şi staţionarea în capcana unui venit mediu, este de părere domnul Lazea.

           Citeste mai mult…

Antena3.ro: Daily Income: Soluţii pentru eficientizarea achiziţiilor publice

Anca Laura Ionescu, secretar de stat în Ministerul Energiei IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, a vorbit, în cadrul ediţiei de joi a emisiunii “Daily Income”, despre modul în care noul pachet de legi privind achiziţiile publice încearcă să corecteze practici defectuoase care afectează acest sistem.

            Citeste mai mult…

Stiri.tvr.ro: Viitor incert pentru programele “Prima casă” şi “Prima maşină”

Nu e sigur dacă programele “Prima casă” şi “Prima maşină” vor continua şi anul viitor, câţi bani vor fi alocaţi sau sub ce formă. Analiştii economici vorbesc deja de o creştere a creditării peste limita sănătoasă, astfel că România ar trebui să fie prudentă. Însă, cei mai mulţi tineri care speră la o locuinţă ştiu că acest program e singura lor soluţie

Vom şti abia peste o lună dacă se mai pot lua credite pentru locuinţe cu avans de 5% şi dobânzi ceva mai mici decât la creditele ipotecare obişnuite. O decizie negativă ar însemna, pentru mulţi, că nu vor putea avea vreodată o locuinţă proprie.

             Citeste mai mult…

Zf.ro: Robor scade cu 5% într-o singură şedinţă şi ajunge la minimul istoric de 1,21%

Dobânda Robor cu scadenţă la trei luni, utilizată ca bază de calcul pentru costul creditelor de retail în lei, a ajuns ieri la minimul istoric de 1,21% pe an, în scădere cu 5% faţă de şedinţa precedentă.

Aceasta marchează pratic cel mai sever ritm de scădere comparativ cu nivelul atins cu o zi înainte, din decembrie 2014 încoace. Scăderea în termeni nominali faţă de nivelul atins marţi de costul leilor a fost de 0,06 puncte procentuale, potrivit datelor BNR.

            Citeste mai mult…

Profit.ro: Banatul și Crișana sunt “fruncea” în topul restanțelor la credite

Regiunile istorice Banat și Crișana înregistrează cea mai mare rată a restanțelor la creditele bancare din România, în pofida șomajului redus. La polul opus, cea mai bună disciplină la plată o au firmele și populația din Dobrogea, Oltenia și Muntenia, arată calculele Profit.ro, pe baza datelor BNR.

Băncile au cele mai mari probleme în a-și încasa ratele lunare de la firmele și persoanele fizice din regiunile Banat și Crișana, unde rata restanțelor în total credite este de 13,5%, respectiv 13,6%, arată calculele Profit.ro, realizate pe baza datelor aferente lunii septembrie ale Băncii Naționale a României.

           Citeste mai mult…

Digi24.ro: Business Club. Comoara din extrasele de cont ale clienților băncilor

Băncile şi unele companii IT sunt angrenate într-o bătălie pentru datele financiare ale clienţilor. Interpretarea acelor informaţii îi poate ajuta pe consumatori să îşi gestioneze mai bine banii şi să aibă acces la credite şi depozite avantajoase. Însă băncile nu sunt încântate de idee. Vor să îşi păstreze avantajul strategic pe care l-au menţinut chiar şi după apariţia internet bankingului. Prin intermediul extraselor de cont, băncile ştiu totul despre clienţii lor şi sunt conştiente că dacă pierd exclusivitatea pe aceste informaţii, riscă să îşi piardă şi clienţii.

           Citeste mai mult…

Jurnalul.ro: Creditul pentru studenţi, doar dacă ai un loc de muncă

Doar cinci bănci din cele 40 care activează în România acordă credite pentru studii, în ţară sau în străinătate. Însă solicitantul trebuie să fie angajat sau să apeleze la veniturile părinţilor. Nici dobânzile nu sunt cu mult mai bune decât cele de la creditele de nevoi personale.

Creditele de studii sunt aproape la fel de scumpe ca şi cele pentru nevoi personale. La un credit de 5.000 de euro, luat pe cinci ani, un student trebuie să returneze 6.470 de euro şi are o rată de 107 euro lunar. Dacă ar lua aceeaşi sumă pe un credit de nevoi personale fără ipotecă, ar da înapoi 6.845 de euro şi ar avea o rată de 115 euro.

          Citeste mai mult…

Startupcafe.ro:  Unde si cum merge turismul rural cu bani europeni, in Romania

Transilvania, dar si zona Bucovinei si cea a Deltei Dunarii au fost cele mai atractive din Romania pentru afacerile din turism in mediul rural, cu fonduri europene, arata o harta care analizeaza functionarea Programului National de Dezvoltare Rurala 2007-2013, pentru anul 2014.

Nu este de mirare ca Transilvania a fost plasata pe primul loc intre destinatiile care trebuie neaparat vizitate de turisti in anul 2016, in topul regiunilor, realizat de ghidul turistic international Lonely Planet. In Romania, zona Transilvaniei pare sa atraga cele mai multe proiecte de turism in mediul rural, finantate din bani europeni prin PND.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro, preluat de Bistritanews.ro, Ziarelive.ro: Camera de Comert si Industrie Bistrita-Nasaud – 25 de ani in sprijinul mediului de afaceri

Sistemul Cameral implineste 25 de ani de activitate in aceasta forma de organizare. Din punct de vedere istoric, vechimea sa este insa, mai mare, acesta beneficiind de o experienta de cel putin un secol. Pe teritoriul actualului judet Bistrita-Nasaud, spre exemplu, in anul 1928 functiona o sucursala a Camerei de Comert Cluj. La fel ca si acum, Camera de Comert oferea sprijin si asistenta pentru initierea si dezvoltarea afacerilor. Evolutia fireasca a lucrurilor a fost intrerupta de al II-lea Razboi Mondial iar ordinea sociala si politica instituita in perioada de dupa, cand Camerele de Comert au fost desfiintate.

            Citeste mai mult…

Obiectvaslui.ro, preluat de Ziarelive.ro : Întreprinzătorii vasluieni sunt în sărbătoare: Excelenţa în afaceri, premiată astăzi

Graţie Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vaslui, întreprinzătorii locali vor fi recompensaţi pentru rezultatele economice obţinute anul trecut. Pe lângă trofeele şi distincţiile pregătite pe fiecare sector de activitate, organizatorii vor oferi plachete aniversare unor medici, oameni de cultură şi tineri cu iniţiativă antreprenorială. Festivitatea de premiere, devenită deja o tradiţie pentru mediul de afaceri din judeţ, se va desfăşura azi, la Restaurantul Vascar.

Astăzi, se consumă mult aşteptatul eveniment al anului, Topul firmelor. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Vaslui ţine să recompenseze efortul unor oameni de afaceri care menţin pe făgaşul normal întreaga economie a judeţului. Sunt aşteptaţi reprezentanţii celor mai cele mai performante companii, reprezentanţi ai mediului diplomatic, parlamentari, membri ai guvernului, directori de bănci şi oficialităţi locale.

          Citeste mai mult…

Bucurestifm.ro: Cele mai performante firme din capitala, premiate de CCIB

Camera de Comert si Industrie Bucuresti(CCIB) a anuntat intr-un cadru festiv cele mai performante firme din capitala, care au intrat in clasamentul Top 10 pe anul 2014.

Topul include societatile comerciale cu cele  mai bune rezultate din şase mari domenii de activitate: cercetare-dezvoltare şi high tech; industrie; construcţii; servicii; comerţ-turism; si respectiv agricultură –pescuit.

           Citeste mai mult…


Viewing all articles
Browse latest Browse all 3119